Activități Montessori la 18 luni: ce ne spun comportamentele copilului și cum îi răspundem
Ai pus hainele în sertar, iar câteva minute mai târziu le găsești pe toate pe podea. Copilul a descoperit că poate deschide sertarul și pare hotărât să scoată fiecare lucru din el.
Mai târziu, aruncă o jucărie, urmărește unde ajunge, o recuperează și o aruncă din nou. Iar când încerci să ștergi masa, îți ia laveta din mână pentru că vrea să facă și el.
În jurul vârstei de 18 luni, astfel de momente pot deveni tot mai frecvente. Uneori ne amuză, alteori ne pun răbdarea la încercare. Dar, privite cu atenție, ne pot spune multe despre ceea ce copilul încearcă să descopere.
În abordarea Montessori, observarea este punctul de plecare. În loc să căutăm permanent activități noi, ne uităm la ceea ce copilul face deja și încercăm să înțelegem ce îl interesează.
De multe ori, comportamentul pe care vrem să îl oprim ne arată chiar ce activitate i-am putea pregăti.
De ce deschide copilul toate sertarele și scoate lucrurile din ele?
Ai terminat de aranjat hainele, iar copilul trage sertarul și începe să le scoată, una câte una. Le pui la loc, dar el revine și reia totul.
Pentru adult, rezultatul este dezordine. Pentru copil, însă, acțiunea poate fi mult mai interesantă decât lucrurile pe care le găsește în sertar.
Când îl deschide, descoperă un spațiu care înainte nu era vizibil. Când scoate obiectele, exersează prinderea, coordonarea mâinilor și mișcările necesare pentru a le deplasa. Iar când încearcă să le pună înapoi, explorează o altă relație: ce încape într-un spațiu și cum poate așeza obiectele în interiorul lui.
Poate fi atras de mișcarea sertarului, de obiectele ascunse sau pur și simplu de posibilitatea de a repeta o acțiune pe care a descoperit că o poate controla.
Cum îi răspundem?
Nu este nevoie să îi permitem accesul la toate sertarele casei. Cele care conțin obiecte periculoase trebuie securizate, iar limitele pot rămâne clare.
În schimb, putem pregăti un sertar accesibil, cu câteva haine sau obiecte sigure, pe care copilul are voie să le scoată și să le pună la loc.
O altă posibilitate este să îi oferim un material Montessori care răspunde aceluiași interes:
- Cutia permanenței cu sertar îi permite să introducă un obiect și să îl recupereze deschizând sertarul.
- O cutie cu clapetă oferă o altă modalitate de a deschide, descoperi și recupera.
- Cutiile cu bile sau alte forme de introdus pot adăuga o provocare de coordonare, atunci când copilul este pregătit pentru ea.
Alegem întotdeauna un material potrivit vârstei, cu componente sigure, conform indicațiilor producătorului.
Nu îi oferim neapărat toate aceste materiale. Observăm ce îl atrage: deschiderea sertarului, introducerea obiectului sau recuperarea lui.
Scopul nu este să îl convingem să nu mai exploreze sertarele, ci să îi oferim și un loc sigur în care poate repeta ceea ce îl interesează.
De ce aruncă obiectele pe jos, chiar dacă îi spunem să nu o facă?
Copilul ține un obiect în mână, îl lasă să cadă și urmărește atent unde ajunge. Îl ridici, i-l dai înapoi, iar el repetă.
Uneori, aruncă obiecte de pe scaunul de masă. Alteori, le aruncă în timp ce se joacă, apoi se apleacă să vadă unde au ajuns.
Nu toate aceste situații au aceeași explicație.
Copilul poate fi interesat de mișcarea obiectului: cum cade, în ce direcție se deplasează, ce sunet produce atunci când atinge podeaua și dacă se comportă la fel de fiecare dată.
Prin astfel de experiențe, explorează relația dintre propriile acțiuni și ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Dar aruncarea poate fi și o formă de comunicare. La masă, de exemplu, poate indica faptul că nu mai dorește un obiect sau că a terminat. În alte momente, poate apărea din frustrare.
De aceea, înainte să alegem o activitate, este important să observăm când aruncă, ce aruncă și ce face imediat după aceea.
Cum îi răspundem?
Dacă observăm că îl interesează mișcarea obiectelor și urmărește atent traseul lor, îi putem oferi o experiență în care această explorare se desfășoară în siguranță.
O pistă Montessori pentru bile îi permite să observe cum un obiect se deplasează pe un traseu. Copilul poate elibera bila, îi poate urmări mișcarea și poate relua acțiunea.
Putem începe și mai simplu: rostogolim împreună o minge mare, moale, pe podea și observăm unde ajunge.
Dacă aruncă obiecte care se pot sparge sau care pot răni, intervenim și stabilim limita cu calm:
„Nu aruncăm cana. Se poate sparge. Dacă vrei să rostogolești ceva, avem mingea.”
Oferirea unei alternative nu înseamnă că acel comportament va dispărea imediat. Copilul are încă nevoie de sprijin pentru a-și controla impulsurile și pentru a înțelege limitele.
Iar dacă aruncarea apare din frustrare sau pentru a comunica o nevoie, răspunsul nostru trebuie să țină cont de acea nevoie, nu doar de interesul pentru mișcare.
De ce mută toate lucrurile dintr-o cameră în alta?
Poate ai observat că își umple brațele cu jucării, le duce până în bucătărie, le lasă pe podea și se întoarce după altele.
Sau ia un obiect dintr-un coș, îl transportă câțiva pași și îl așază în alt loc, fără să pară interesat să se joace efectiv cu el.
În jurul vârstei de 18 luni, mulți copii sunt tot mai interesați să își folosească abilitățile de deplasare și să transporte obiecte.
Pentru noi, obiectele ajung unde nu le este locul. Pentru copil, însă, transportul poate fi activitatea în sine.
Când duce ceva dintr-un loc în altul, își coordonează mișcările, își adaptează echilibrul și învață să se deplaseze în timp ce ține un obiect.
În același timp, descoperă că poate acționa asupra mediului: poate lua un lucru de aici și îl poate duce acolo.
Cum îi răspundem?
Putem pregăti un coș ușor, cu câteva obiecte mari și sigure, pe care copilul să le transporte.
Îi oferim un traseu liber de obstacole și observăm ce preferă: să ducă un singur obiect, să transporte coșul sau să mute lucrurile individual.
Dacă dorește să participe la activitățile noastre, îl putem invita să ducă o lavetă la masă ori o piesă de îmbrăcăminte la coșul de rufe.
Nu trebuie să transformăm totul într-un exercițiu cu instrucțiuni. Uneori, este suficient să îi oferim spațiul și materialele necesare.
Și nici nu este nevoie să grăbim mersul independent. Dacă această abilitate este încă în dezvoltare, adaptăm experiențele la posibilitățile actuale ale copilului.
De ce încearcă să pună toate obiectele unele peste altele?
Copilul ia un cub și îl așază peste altul. Turnul cade. Încearcă din nou.
Sau descoperă că poate pune un recipient peste altul, introduce o piesă pe o tijă ori suprapune câteva obiecte înainte ca acestea să se răstoarne.
Poate că rezultatul nu seamănă deloc cu turnul pe care ni l-am imaginat noi. Dar copilul nu urmărește neapărat să construiască ceva anume.
În timp ce încearcă să suprapună obiectele, explorează echilibrul, dimensiunile și relațiile dintre ele. Își ajustează mișcările mâinilor și observă ce se întâmplă atunci când o piesă nu este așezată stabil.
Faptul că turnul cade nu înseamnă că activitatea a eșuat. Poate fi chiar partea care îl determină să încerce din nou.
Cum îi răspundem?
Putem oferi câteva cuburi mari sau un stivuitor Montessori cu cuburi, ales în funcție de abilitățile copilului. Varianta cu inele colorate este o alternativă.
La început, poate fi interesat doar să scoată piesele de pe suport. Mai târziu, poate încerca să le așeze înapoi.
Nu trebuie să insistăm să respecte o anumită ordine sau să obțină un rezultat perfect.
Îi putem arăta lent cum folosim materialul, apoi îl lăsăm să exploreze.
Dacă o piesă nu se potrivește, îi oferim timp să observe și să încerce din nou. Îl ajutăm atunci când are nevoie, fără să rezolvăm automat fiecare dificultate în locul lui.
De ce vrea să facă absolut tot ce facem noi?
Încerci să ștergi masa și copilul întinde mâna după lavetă. Mături, iar el vrea mătura. Pui hainele la spălat și încearcă să le ia din coș.
Uneori, participarea lui face ca o activitate de două minute să dureze mult mai mult.
Dar dorința de a face ceea ce facem noi este o parte importantă a felului în care copilul învață.
Copiii mici observă atent acțiunile adulților. Prin imitație și participare, încep să înțeleagă cum sunt folosite obiectele și cum se desfășoară activitățile cotidiene.
Pentru copil, ștergerea mesei nu este neapărat o sarcină casnică. Este o ocazie de a folosi un obiect real, de a exersa o mișcare și de a participa la ceea ce se întâmplă în jurul său.
Cum îi răspundem?
În loc să îi oferim mereu o activitate separată, îl putem include în ceea ce facem deja.
Când ștergem masa, îi oferim o lavetă mică. Când strângem hainele, îl invităm să pună o piesă în coș. Când pregătim o gustare, îi putem oferi o etapă simplă, sigură și potrivită abilităților sale.
Îi arătăm ce facem, cu mișcări lente, și îi lăsăm timp să încerce.
Poate șterge doar un colț al mesei. Poate muta aceeași haină de mai multe ori. Poate avea nevoie de ajutor.
Nu eficiența este scopul.
Copilul nu trebuie să facă lucrurile la fel de bine ca adultul pentru ca participarea lui să fie valoroasă.
Aceste experiențe reprezintă începutul activităților de viață practică Montessori, prin care copilul își dezvoltă treptat coordonarea, încrederea în propriile abilități și participarea la viața de familie.
De ce face același lucru de zeci de ori?
Ai pregătit o cutie cu sertar. Copilul introduce obiectul, deschide sertarul, îl scoate și reia acțiunea.
După câteva minute, tu ești pregătit să îi arăți altceva. El, însă, continuă.
Repetiția poate fi una dintre cele mai vizibile forme prin care copilul își exersează o abilitate.
O mișcare care la început necesită mult efort poate deveni treptat mai precisă. Copilul descoperă ce se întâmplă, încearcă din nou și își ajustează acțiunea.
În Montessori, respectăm această nevoie de repetiție și evităm să întrerupem inutil un copil implicat într-o activitate.
Totuși, nu orice comportament repetitiv înseamnă concentrare. Contează contextul și felul în care copilul participă.
Observăm dacă revine din proprie inițiativă, dacă urmărește ceea ce face și dacă pare interesat de rezultat. Uneori poate repeta o acțiune și pentru că este obosit, frustrat sau caută o reacție din partea adultului.
Cum îi răspundem?
Dacă este implicat și activitatea se desfășoară în siguranță, îi oferim timp.
Nu trebuie să îi propunem ceva nou doar pentru că a reușit de câteva ori. Nici să îl grăbim către un material mai dificil.
Dacă observăm că își pierde interesul, putem retrage materialul pentru o perioadă sau putem pregăti o experiență diferită.
În loc să numărăm repetările, încercăm să înțelegem ce îi oferă copilului acea activitate.
Cum alegem activitățile Montessori potrivite la 18 luni?
Poate că, citind exemplele de mai sus, ai recunoscut mai multe comportamente ale copilului tău.
Nu este nevoie să pregătești câte o activitate pentru fiecare.
Începe prin a observa ce face spontan, în mai multe momente ale zilei. Ce îl atrage? La ce revine? Ce încearcă să facă singur? În ce situații are nevoie de ajutor?
Apoi alege o experiență simplă care răspunde acelui interes.
Dacă scoate constant lucrurile din recipiente, începe cu o cutie și câteva obiecte mari. Dacă urmărește obiectele în mișcare, oferă-i o minge de rostogolit sau o pistă adecvată vârstei. Dacă vrea să participe la treburile casei, pregătește-i un obiect pe care îl poate folosi alături de tine.
Nu avem nevoie de multe materiale disponibile simultan. Un spațiu ordonat, cu câteva activități accesibile și potrivite, îi permite copilului să aleagă mai ușor.
Pentru un material nou, putem face o prezentare scurtă, cu mișcări lente și puține cuvinte. Apoi îi oferim timp să încerce, să repete și să descopere.
Intervenim când siguranța o cere, când copilul solicită ajutor sau când observăm că are nevoie de sprijin.
Vârsta de pe ambalaj este un criteriu de siguranță și orientare, nu o promisiune că materialul va fi interesant pentru fiecare copil de 18 luni. Respectăm indicațiile producătorului și alegem activitatea și în funcție de abilitățile actuale ale copilului.
Ce facem dacă nu este interesat de activitatea pregătită?
Ai ales cu grijă un material, l-ai așezat pe raft și i-ai arătat copilului cum funcționează.
El îl privește câteva secunde, apoi pleacă spre coșul cu rufe.
Este un moment familiar pentru mulți părinți. Și nu înseamnă că activitatea a fost o alegere greșită.
Poate copilul este interesat acum de altceva. Poate are nevoie de mișcare sau de odihnă. Poate materialul este încă prea dificil ori nu îi oferă provocarea pe care o caută.
În loc să insistăm, putem observa ce alege.
Dacă revine mereu la coșul cu rufe, poate că transportarea obiectelor este, în acest moment, mai interesantă decât potrivirea pieselor.
Dacă ignoră stivuitorul, dar încearcă să suprapună recipientele din bucătărie, avem deja un indiciu despre ceea ce îl atrage.
Nu trebuie să transformăm fiecare interes într-o activitate formală. Uneori, mediul de acasă oferă deja experiența de care copilul are nevoie.
Când ar trebui să discutăm cu pediatrul despre dezvoltarea copilului?
În jurul vârstei de 18 luni, diferențele dintre copii pot fi vizibile. Unii sunt foarte interesați de mișcare, alții petrec mai mult timp explorând obiecte sau comunicând cu adulții.
Aceste preferințe nu trebuie transformate în comparații sau teste.
Totuși, este important să urmărim dezvoltarea copilului în ansamblu, nu doar interesele sale pentru anumite activități.
Dacă observi pierderea unor abilități deja dobândite, dificultăți persistente de comunicare sau interacțiune ori ai orice îngrijorare legată de dezvoltare, discută cu pediatrul.
Medicul poate evalua copilul în contextul dezvoltării sale și poate recomanda, atunci când este necesar, o evaluare suplimentară.
Activitățile Montessori pot susține explorarea și învățarea, dar nu înlocuiesc evaluarea dezvoltării.
La 18 luni, cele mai bune idei de activități pot începe chiar de la copil
Data viitoare când copilul scoate toate hainele dintr-un sertar, transportă jucăriile prin casă sau urmărește fascinat un obiect care se rostogolește, încearcă să privești puțin dincolo de rezultatul pe care îl vezi.
Ce anume îl interesează? Ce încearcă să repete? Ce poate face deja și ce ar vrea să descopere?
Nu vom putea răspunde întotdeauna cu certitudine. Dar observarea ne ajută să alegem experiențe mai potrivite decât o listă de activități pe care copilul ar trebui să le parcurgă la o anumită vârstă.
Uneori, răspunsul este un material Montessori pregătit cu grijă. Alteori, este un sertar sigur pe care îl poate explora, un coș pe care îl poate transporta sau o lavetă cu care poate participa la ceea ce facem.
Nu trebuie să inventăm permanent activități pentru copil. De multe ori, el ne arată deja ce îl interesează. Rolul nostru este să observăm și să pregătim mediul în care poate explora în siguranță, în propriul ritm.
